Multumim oamenilor care s-au mobilizat si incearca sa ne intinda o mana de ajutor pentru dotarea saloanelor cu aer conditionat!
Timisorara a fost alături, întotdeauna, de Asociatia OncoHelp si de pacientii săi, atunci când a fost nevoie. Mai mult, întreaga tară ne-a fost alături si ne-a întins mâna când v-am solicitat sprijinul pentru a aduce un strop de culoare pentru peretii saloanelor noastre. Apelul nostru a devenit, în acele zile, viral, si am primit tablouri din toate colturile tării, ba chiar si de peste hotare, de la românii stabiliti acolo. Am fost si suntem impresionati de răspunsul tuturor, de empatia si de solidaritatea pe care le-am găsit în oameni simpli, care ne-au ajutat desi nu ne cunosc si au aflat despre activitatea noastră doar din mass-media sau din mediile de socializare.
Iată că, pacientii nostri au, din nou, nevoie de ajutorul vostru, de sustinerea comunitătii. Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a dota o sectie nouă din cadrul spitalul OncoHelp cu 10 aparate cu aer conditionat. Nu este un lux sau o cerintă exagerată, ci o necesitate imperativă pentru niste bolnavi care petrec mult timp spitalizati si pentru care temperaturile extreme din această vară pot fi periculoase.
Cred că nu este cazul să vă povestim despre cât de greu suportă un om sănătos temperatura ridicată, asa că vă puteti imagina cum stau lucrurile în cazul unui om bolnav… De aceea, vă rugăm să ne ajuti să le oferim bolnavilor de cancer din cadrul OncoHelp un strop de răcoare pe perioada tratamentului. Având în vedere faptul că toate saloanele sunt ocupate, nu putem muta pacientii din saloanele fără climă în saloanele prevăzute cu climă. Totodată, bolnavii nici nu pot să plece din spital, deoarece trebuie să îsi urmeze tratamentul.
Companiile sau persoanele care doresc să ajute, pot fie să doneze direct aparatele, fie să facă donatii în contul asociatiei, specificând «pentru aer conditionat»: RO65BTRL03601205607978XX ; CIF 17802939. O alternativă ar putea fi ca aparatele să fie împrumutate Asociatiei pe perioada acestei veri, până ce vor fi identificate fondurile necesare pentru achizitionarea lor directă.
Detalii suplimentare pot fi obtinute de la Mihaela Ciotea, Director de Dezvoltare – mihaela.ciotea@oncohelp.ro sau la 0752 01 05 06.
Va multumim pentru atentia acordata si va rugam sa dati share, poate gasim oameni care pot sa ne ajute www.facebook.com/asociatia.oncohelp