Dovleacul Roz 2024

Suntem recunoscători oamenilor de bine care ne-au fost alături la cea de-a VIII-a ediție a balului caritabil "Dovleacul Roz"!

Într-o atmosfera caldă, primitoare și relaxantă, s-a conturat un eveniment minunat împreună cu cei peste 350 de invitați care ne-au demonstrat o dată în plus că nu suntem singuri în lupta împotriva cancerului! Scopul acestui eveniment nu a fost uitat nici măcar o clipă! Donațiile și sponsorizările ne-au ajutat să strângem suma de 25.000 EUR, sumă necesară pentru achiziționarea unui dispozitiv medical performant - ColonoscopOlympus + accesorii.

Într-o realitate în care statisticile evidențiază că  13 – 15% din totalul cazurilor de neoplazii din România sunt atribuite cancerului colorectal, acordăm atenție deosebită inovației și progreselor din domeniul tehnologiei medicale, domeniu vital pentru stabilirea unui diagnostic medical cert. Colonoscopia este investigația medicală prin care medicul are posibilitatea de a explora tractului digestiv inferior, cu scopul de a identifica eventuale leziuni, de a stadializa o leziune sau de a preleva probe biologice care ulterior sunt supuse analizelor de laborator. Procedura se realizează cu ajutorul unui dispozitiv medical – colonoscop, un tub flexibil de dimensiuni mici, prevăzut la capăt, cu o sursă de lumină și o cameră video, conectat la un sistem de videoendoscopie. Prețul acestui dispozitiv medical este estimat la 20.000 – 23.000 EUR.

Mulțumim că îmbrățișați misiunea Asociației OncoHelp!