Dovleacul roz 2018

Vineri, 12 octombrie 2018 a avut loc, la Timișoara, cea de-a cincea ediție a evenimentului caritabil DOVLEACUL ROZ – eveniment marca OncoHelp.

Evenimentul, organizat sub sloganul “Există viață după cancer”, se dorește a fi un eveniment simbol, un omagiu adus tuturor pacienților care au trecut, alături de familiile lor, prin experienta acestei cumplite boli. Se dorește astfel mobilizarea comunității în jurul celor care sunt afectați de această maladie, prin activarea și susținerea grupurilor de suport, prin atenuarea efectelor devastatoare asupra familiilor aparținătoare, dar mai ales prin definirea și creșterea responsabilității individuale în lupta cu boala.

Crearea unei comunități puternice și responsabile în jurul Asociației OncoHelp, comunitate care să stimuleze dezvoltarea unor programe de prevenție și de sănătate, cu un puternic impact asupra societății – este unul din țelurile acestui eveniment. De altfel, organizarea balului caritabil DOVLEACUL ROZ nu ar fi fost posibilă fără implicarea voluntarilor care au înțeles valoarea de simbol a Dovleacului Roz: copii, artiști, elevi, studenți, și profesorii care i-au coordonat, și care au “predat” o lecție de voluntariat și generozitate întregii comunități – prin implicarea voluntară, din timpul lor liber, a tuturor, în decorarea dovlecilor pentru tombolă. Ceea ce este important de remarcat este faptul că, fata de anul trecut, un numar semnificativ mai mare de voluntari s-au implicat in organizarea acestui eveniment.

În cadrul evenimentului au luat cuvantul atât membrii Asociației OncoHelp, membrii comunității medicale de specialitate, membrii ai Grupului de Suport Violeta pentru Persoanele Diagnosticate cu Cancer la Sân ( grup care actioneaza in cadrul Asociatiei Oncohelp), precum și membri ai comunității timișorene – implicați în lupta împotriva cancerului. Mesajul pe care acestia l-au transmis a făcut referire la importanța consolidării unei comunități puternice, reale și constiente în jurul persoanelor afectate in mod direct sau indirect de aceasta boala. Au fost, de asemenea, prezentate mărturii și experiențe de viață ale bolnavilor de cancer si ale unor membrii din familiile acestora.

Banii strânși în urma tombolei și a licitației în cadrul cărora au fost adjudecați dovlecii decorați de către voluntari, vor merge în cadrul fondului DOVLEACUL ROZ – fond prin care se dorește sprijinirea Grupului de Suport Violeta pentru Persoanele Diagnosticate cu Cancer la Sân, lansarea unor campanii de informare destinate pacienților și familiilor acestora, precum și afilierea Asociației OncoHelp la diverse organisme de profil naționale și internaționale.

Multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi - prin gand, suflet si fapte - si au contribuit astfel la materializarea si desfasurarea acestei editii.

Multumim partenerilor si sponsorilor evenimentului Dovleacul Roz 2018, editia a-V-a :