Ecografie medicala

DESPRE ECOGRAFIE 

Ecografia medicala (ultrasonografia) este o metoda imagistica medicala de diagnostic bazata pe ultrasunete, folosita pentru a vizualiza diferite structuri (ca organe interne, muschi, tendoane). Ecografia permite deteminarea dimensiunilor, evaluarea structurii interne a organelor si evidentierea unor leziuni, pe baza imaginilor obtinute in timp real, frecventele folosite in scop diagnostic fiind intre 2 si 18 Mhz.

 INDICATIILE ECOGRAFIEI

Ecografia este folosita de mai bine de 50 de ani si a devenit una dintre cele mai larg utilizate unelte diagnostice in medicina moderna. Din punct de vedere tehnologic este ieftina si portabila, prin comparatie cu alte metode imagistice precum tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara. Ecografia este si o metoda sigura deoarece nu utilizeaza radiatii ionizante mutagene, care pot duce la rupturi cromozomiale si favoriza aparitia cancerului.

Ecografia poate fi utilizata si în scop interventional, in ghidarea biopsiilor (prelevare de tesut din diferite organe), in evacuarea unor colectii sau injectarea unor substante cu scop terapeutic ( citostatice).

PREGATIREA PENTRU ECOGRAFIE

Pregatirea pacientului pentru ecografie abdominala consta in post alimentar (inclusiv bauturi acidulate si cafea) cu cel putin 6 ore inainte de investigatie, astfel ca stomacul sa fie gol si continutul gazos intestinal sa fie redus, permitand vizualizarea adecvata, se vor bea 1-1.5 litri lichide (apa plata, ceai). Cu 24 de ore inainte, nu se consuma dulciuri, se evita alimente care pot fermenta (fructe, lapte), iar cina din ziua precedenta trebuie sa fie usoara si sa nu fie servita mai tarziu de ora 18.00-19:00. In cazul in care sunteti balonat, se recomanda ca in ziua precedenta investigatiei sa se administreze medicamente ca Espumisan sau Sab simplex (1-2 tablete de 3ori/zi sau 1 lingura in seara dinaintea examinarii si 1 lingura cu 3 ore inaintea examinarii).

In cazul ecografiei pelvine, se recomanda consumul a 1 l de apa plata intr-un interval de 30 minute, cu o ora inainte de investigatie, pacientul nu trebuie sa urineze, chiar daca exista aceasta senzatie, astfel vezica urinara va fi plina si va permite vizulizarea structurilor invecinate (prostata, uter, ovare). Pe pielea abdomenului pacientului se va aplica un gel special care favorizeaza transmiterea ultrasunetelor. Ulterior se aplica si apasa usor transductorul pentru a se vizualiza imaginea zonei respective pe ecranul aparatului.

Ecografia este o investigatie nedureroasa, exceptie facand cazurile in care exista o afectiune (ex. calculi biliari, colecistita, pancreatita acuta) cand poate sa apara disconfort sau o usoara durere la apasarea unei anumite zone cu transductorul.


Imagistica medicala


 LIMITELE ECOGRAFIEI

Ecografia are si limite, in sensul ca, nu penetreaza structurile osoase, calitatea imaginilor este slaba in cazul cand se interpune gaz intre transductor si organul de interes, datorita diferentelor extreme de impedanta acustica (ex. vizualizarea pancreasului dificila la cei cu balonare), adancimea de penetrarea a ultrasunetelor este mai mica la pacientii obezi si deci acuratetea imaginii mai scazuta si limita de rezolutie este de 3 mm (nu poate detecta structuri mai mici de aceasta dimensiune).

INVESTIGATII ECOGRAFICE 

  • Ecografie mamara
  • Ecografie tiroidiana
  • Ecografie standard abdominala generala
  • Ecografie standard pelvina generala
  • Ecografie cervicala
  • Ecografie Doppler arteriala carotide
  • Ecografie Doppler venoasa periferica
  • Ecografie parti moi

Medicii oncologi din cadrul Sectiei de Ecografie medicala

Dr. MOLDOVEANU DIANA – Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala
Dr. MARCHIS TEOFIL – Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala
Dr. MILOSAV  CORINA – Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala
Dr. SPERLEA LILIANA – Medic Primar Radiologie si Imagistica Medicala
Dr. MARTIE ALINA   –  Medic Specialist Gastroenterologie
Dr. BURAGOHAIN GUNAJEET  – Medic Specialist Gastroenterologie